Această postare se doreşte a fi un omagiu şi în acelaşi timp o aducere aminte pentru cel care a fost Leonhard Euler.
Probabil mulţi se vor întreba, pe bună dreptate, cine este acest personaj. Din păcate, de multe ori personaje uimitoare nu îşi găsesc locul în rândurile cărţilor de istorie, rândurile acestora fiind în schimb pline de imposturi şi impostori.
Leonhard Euler s-a născut în 1707 şi a părăsit această lume ingrată în 1783. Este în general considerat unul din cei mai mari matematicieni ai tuturor timpurilor. Această calificare este însă prea strâmtă ca să dea seama de însuşirile supraomeneşti, dar reale, ale spiritului său. Răsfoia lucrările cele mai complexe în câteva clipe şi putea să recite complet toate cărţile care-i trecuseră prin mâna de când învăţase să citească. Cunoştea foarte bine fizica, chimia, zoologia, botanica, geologia, medicina, istoria, literatura greacă şi latină. În toate aceste discipline, nimeni din epoca sa nu l-a egalat. Chiar şi în zilele noastre, trebuie să recunoaştem e o performanţă greu de egalat şi foarte greu de depăşit. Avea puterea de a se izola total, după voie, de lumea exterioară şi de a urmări un raţionament orice s-ar fi întâmplat. Îşi pierdu vederea în 1766, ceea ce nu l-a afectat. Ceea ce pentru oricine altcineva ar fi fost o lovitură cruntă a sorţii, pentru Leonhard Euler a fost o provocare. Unul din elevii săi a notat că, în cursul unei discuţii referitoare la nişte calcule mergând până la a şaptesprezecea zecimală, s-a produs un dezacord cu privire la a cincisprezecea zecimală. Euler a refăcut atunci calculul cu ochii închişi, într-o fracţiune de secundă. El vedea raporturi, legături care le scăpau celorlalţi oameni cultivaţi şi inteligenţi. Astfel a găsit idei matematice noi şi revoluţionare în poemele lui Virgiliu. Era un om simplu şi modest şi toţi contemporanii săi sunt de acord că principala sa grijă era să treacă neobservat. Euler, asemenea contemporanului său Boscovici, trăia într-o epocă în care savanţii erau onoraţi şi nu riscau să fie întemniţaţi pentru ideile lor politice ori constrânşi de guvernanţi să fabrice arme. Dacă ar fi trăit în secolul al XX-lea sau acum, cu siguranţă ar fi aranjat lucrurile în aşa fel încât să se camufleze cu totul. Probabil că şi azi există nişte Euleri sau Boscovici. Inteligenţi şi raţionali, înzestraţi cu o memorie absolută şi cu o inteligenţă în mod constant lucidă ne dau poate târcoale, deghizaţi în grădinari, învăţători de ţară sau simpli agenţi de asigurări.
Alcătuiesc ei oare o societate invizibilă? Nici o fiinţă omenească nu vieţuieşte singură. O teorie socială afirmă că omul nu se poate realiza decât în sânul societăţii. Dar societatea omenească pe care o cunoaştem cu toţii a demonstrat nu o dată şi mai mult decât abundent că e ostilă faţă de inteligenţa obiectivă şi de imaginaţia liberă: Socrate otrăvit, Iisus răstignit, Giordano Bruno ars pe rug, Einstein exilat, Oppenheimer supavegheat. Dacă există această societate invizibilă pentru cei cu ochelari de cal, totul ne îndeamnă să credem că ei lucrează şi comunică între ei în sânul unei societăţii suprapusă peste a noastră. Pentru cei care încă mai cred că e imposibil ca inteligenţe de o anumită factură să comunice între ele fără ca acest lucru să fie observat de cei neavizaţi voi spune doar atât: teoria generală a informaţiei şi semantica arată destul de bine că e posibilă redactarea unor texte cu dublu, triplu sau cvadruplu înţeles. Există texte chinezeşti cu şapte semnificaţii încastrate unele în altele. Există texte şi scrieri alchimice care pot fi citite pe mai multe „adâncimi” în funcţie de „echipamentul” de scufundare a fiecăruia.
Leonhard Euler, Boscovici şi alţii ca ei merită o mai bună cunoaştere şi recunoaştere măcar postmortem. Despre Boscovici voi posta în curând un mic articol.

„Nu trebuie să uităm niciodată cât de limitate ne rămân totdeauna cunoştinţele şi de ce evoluţii neprevăzute sunt ele susceptibile.” Louis de Broglie